Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, se află în vizită oficială în Qatar şi Iordania. Se va întâlni cu omologii săi, precum și cu alte oficialități militare din statele respective.
Angel Tîlvăr efectuează, în perioada 12-18 martie, vizite oficiale în Statul Qatar, respectiv Regatul Hașemit al Iordaniei.
Pe timpul celor două activități externe, demnitarul român are planificate întrevederi cu omologii qatarez și iordanian, precum și cu alte oficialități militare din statele respective.
„În timpul întâlnirii va fi impulsionată dezvoltarea cooperării bilaterale cu cele două state partenere, precum și în context NATO și UE, în domeniul apărării. De asemenea, vor fi discutate unele aspecte relevante privind situația internațională de securitate”, anunță Ministerul Apărării Naționale (MApN), într-un comunicat de presă.
De asemenea, pe timpul vizitelor vor fi abordate subiecte relevante pentru consolidarea dialogului bilateral în domenii precum educația militară și instruirea în comun.